Formația AC Milan a învins, miercuri seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 după prelungiri, echipa Internazionale Milano și s-a calificat în semifinalele Cupei Italiei, fază în care va întâlni Lazio.
Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Patrick Cutrone, în minutul 104, după ce la finalul celor 90 de minute scorul a fost 0-0.
În semifinale, formația pregătită de Gennaro Gattuso va înfrunta Lazio, care a trecut marți, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, de Fiorentina. Cele două echipe se vor întâlni în dublă manșă, pe 31 ianuarie la Milano și pe 2 februarie la Roma.
Pe 15 februarie, Lazio va disputa prima manșă a confruntării cu FCSB, meci programat pe Arena Națională, de la 22:05. Partida retur va avea loc pe Stadio Olimpico, o săptămână mai târziu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER